Apocalipsa

Cartea Apocalipsei – Despre „finele” sau despre „finalitatea” lumii ?

Cartea Apocalipsei provoacă în cititorii ei sentimente diferite: aceștia se simt atrași și captivați de ea, însă, același sentiment de fascinație îi determină „să păstreze distanța” sau „să se țină departe” de ea, constrânși parcă de teama de a nu se confrunta cu limitele propriei înțelegeri sau, poate, din cauza acelei angoase subtile care se instalează în subconștientul nostru atunci când ne gândim la un posibil sfârșit al lumii. Această frică se datorează repetatelor aluzii pe care autorul Apocalipsei le face la „timpurile din urmă”, dar și scenelor ei impresionante, tulburătoare, cu tentă catastrofală. De aici provin accepțiile hotărât negative ale cuvântului „apocalipsă” în mai toate limbile moderne și în limbajul nostru comun.

În pofida acestui fapt, Cartea Apocalipsei continuă să-i atragă pe exegeți și pe bibliști, dar și pe cititorul obișnuit, atât prin limbajul ei misterios, îmbibat cu simboluri, cât și prin enigmaticele ei viziuni cu un evident caracter profetic. Cartea aceasta ne stârnește curiozitatea și ne determină să căutăm în textul și în mesajul ei teologic indicii care să ne confirme credința în Dumnezeu, dar și să ne încredințeze că lumea în care trăim are un rost, o noimă, că nu e un „teatru al absurdului”, că noi nu venim de nicăieri și nu ne îndreptăm către niciunde, că viața în trup are o țintă și că destinația noastră finală este „cerul și pământul cel nou” (Filipeni 3, 20; Apocalipsa 21, 1).

Încă din vechime, textele și pericopele ei arcane au fost explorate și exploatate de interpreți mai mult sau mai puțin inspirați, de către unii dintre Sfinții Părinți și scriitori bisericești, de fanatici religioși și de eretici, dar și de sectele și de mișcările reformatoare moderne. Apropierea de textul ei cu un spirit critic exacerbat și, mai ales, răstălmăcirile care i s-au dat, au făcut dificilă acceptarea ei în canonul Bibliei. Cartea care încheie canonul Scripturii aparține genului apocaliptic, gen înrudit cu genul profetic, ilustrat admirabil în câteva pagini foarte cunoscute ale Vechiului Testament: la profetul Iezechiel, în Cartea Daniel și, sporadic, în celelalte cărți cu caracter profetic, gen literar care a fost cultivat intens în perioada intertestamentară și în primul secol al erei creștine, mai ales în scrierile Părinților Apostolici.

Sensul sau înțelesul cuvântului grecesc „‘Αποκάλυψις” indică acțiunea de „a dezvălui”, de „a ridica sau a da la o parte vălul de pe ceva”, sau de „a descoperi ceva ascuns”. Dar care este „marea taină” pe care Cartea Apocalipsei vrea să ne-o descopere? Răspunsul la această întrebare – și la multe altele legate de conținutul ei – le vom descoperi împreună pe parcursul acestui curs e-learning.

 

Planul cursului:

 

Prima întâlnire – Noțiuni de isagogie (I)

• Scurtă prezentare a cursului;
• Viața noastră este o taină, nu o enigmă!
• Genul apocaliptic și specificul său;
• Simbolismul Apocalipsei (simbolismul cosmic; simbolismul antropologic și teriomorf; simbolismul aritmetic sau numerologic; simbolismul cromatic);
• Mesajul Apocalipsei: între profeție și istorie;
• Adunarea liturgică și destinatarii „activi” ai mesajului Apocalipsei;
• Apocalipsa și întrebările noastre (Care este sensul călătoriei sau al „pelerinajului” nostru prin lume?).

 

A doua întâlnire – Noțiuni de isagogie (II)

• Împrejurările și scopul scrierii Apocalipsei;
• Întrebări și răspunsuri legate de autorul, locul și timpul scrierii Apocalipsei;
• Teme/motive fundamentale prezente în cuprinsul cărții (întârzierea Parusiei; compromisul creștinilor cu lumea și participarea lor la practicile și la ritualurile păgâne; apoteoza și cultul împăratului; distrugerea Ierusalimului și a templului; caracterul parenetic și consolator al Apocalipsei).

 

A treia întâlnire – exemplificări ale genului apocaliptic

• Genul profetic și genul apocaliptic;
• Câteva exemple ale genului apocaliptic din Vechiul Testament;
• „Mica apocalipsă sinoptică” – Cuvântarea eshatologică a Mântuitorului (Matei cap. 24-25; Marcu cap. 13 și Luca c. 21);
• „Mica apocalipsă paulină” (2 Tesaloniceni 2);
• Parusia și semnele ei premergătoare;
• 1 Corinteni cap. 15 – „Învierea lui Hristos și învierea noastră”.

 

A patra întâlnire – Epistolele către cele șapte Biserici din Asia Mică

• Epistola către Biserica din Efes – primatul iubirii (Efesul, leagănul unui creștinism centrat pe iubirea agapică, dar marcat și de erezia gnostică; întoarcerea la iubirea cea dintâi);
• Epistola către Biserica din Sardes – morții care se cred vii („Pari viu, dar, în realitate, ești mort” (Apoc 3, 1); pericolul aparențelor;
• Epistola către Biserica din Filadelfia – slăbiciunea firii umane; „Când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Cor 12, 10); „De ce vrem să renunțăm la singurul lucru care ne face puternici?”; „Omul, făptură mărginită, poartă în ființa lui dorul după veșnicie”; „Piatra pe care nu au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului” (Ps 117, 22-23; Mt 21, 42; Mc 12, 10-11; Lc 20, 17);
• Epistola către Biserica din Laodiceea – starea călduță, adevărata tragedie a vieții spirituale; Obișnuința sau rutina, „cancerul” vieții spirituale; „Este greu să vestim Împărăția cerurilor celor care nu au nevoie de ea!”.

 

A cincea întâlnire – Confruntarea și lupta dintre bine și rău

• Desfacerea celor șapte peceți ale cărții (Seria trâmbițelor și judecarea unei lumi care nu se pocăiește); „Cei 144.000 din seminția lui Israel” (Apoc 7);
• Semnul cel mare: „Femeia înveșmântată cu soarele” (Apoc 12); „Lupta balaurului împotriva Bisericii”; „cele 1260 de zile” din Apoc 12, 6; „Cartea Apocalipsei – raza de lumină trimisă din cer Bisericii persecutate”; „Mesajul Apocalipsei – un izvor permanent de speranță vie”;
• Babilonia, cetatea desfrânată, o „capodoperă” a corupției, a triumfului răului și a unei logici pervertite; (Seria cupelor mâniei și a urgiilor care vin asupra pământului); Puterea seculară și ideologiile ei; „Nu vă potriviți acestui veac!” (Rm 12, 2).

 

A șasea întâlnire – „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”

• Caracterul pascal al ultimelor două capitole ale Apocalipsei (Iisus Hristos – noutatea absolută, restaurarea și/sau înnoirea lumii);
• Apocalipsa nu se referă la „finele” lumii, ci la „finalitatea” acesteia!
• Domnul va fi de-a pururi cu ai Săi (numele Său profetic este „Emanuel” = Dumnezeu este cu noi); Singurătatea – adevărata dramă a omului: „Doamne, nu am om!” (In 5, 7);
• Strigătul victimelor: al săracilor, al celor oprimați și nedreptățiți, primește un răspuns de la Domnul;
• Lumina înseamnă o întâlnire cu o Persoană concretă, nu „un răspuns” sau „o explicație genială”;
• Sfânta Liturghie și Sfânta Euharistie – „Acesta este tot Creștinismul pe care pot să ți-l ofer!” (experiența lui Charles de Foucauld);
• Cartea Apocalipsei – o Liturghie cerească;
• Biruința, învierea și viața, lumina și iubirea lui Dumnezeu pot fi lucruri abstracte, cel mult simbolice, dar ele capătă sens atunci când le vedem întrupate într-o persoană concretă.

 

Rezultate așteptate

 

Cred că cei care aleg să urmeze acest curs nutresc deja în ființa lor profundă nostalgia unei vieți autentice, a unei vieți nepieritoare, neatinsă de durere și de suferință, și că vor afla în întâlnirile care vor avea loc răspunsuri pertinente la întrebările și la căutările lor. Mesajul Apocalipsei este un izvor nesecat de speranță și ne încredințează că Dumnezeu „știe (cunoaște) calea drepților” (Ps 1, 6a) și că, în lumina lui Hristos și a Revelației Sale, ni se vor lumina și nouă cărările vieții și adâncul de taină al sufletului nostru.

 

Bibliografie:

1. Savvas Agouridis, Comentariu la Apocalipsa Sfântului Ioan (traducere de: Pr. Prof. Dr. Constantin Coman). București, Editura Bizantină, 1994.
2. Pierre Prigent, L’Apocalypse de Saint Jean (Commentaire du Nouveau Testament, XIV), Delachaux et Niestlé, Lausanne/Paris, 1981.
3. Marie-Émile Boismard, L’Apocalypse. Paris, Éditions du Cerf, 1959.
4. Ugo Vanni, Apocalisse di Giovanni (Voll. I-II). A cura di Luca Pedroli. Assisi, Cittadella Editrice, 2018.
5. Giancarlo Biguzzi, Paura e consolazione nell’Apocalisse. Bologna, Edizioni Dehoniane, 2017.
6. Daniel Mihoc, Epistolele Apocalipsei. Introducere, traducere și comentariu. Sibiu, Editura Teofania, 2003.
7. Luigi Maria Epicoco, La vita come la fine del mondo. Bologna, Centro editoriale dehoniano, 2021.