Războiul Domnului

Războiul Domnului (cum răspunde creștinul acestei chemări divine)

 

Curs e-learning în 6 întâlniri despre problematica războaielor relatate în Pentateuh și în cartea Iosua. Din perspectiva vremurilor pe care le trăim, războaiele pe care Însuși Dumnezeu le poruncește, pot pune în dificultate pe creștinul care-L re(cunoaște) drept un Dumnezeu al iubirii, iertării și al păcii. Tema va fi prezentată din perspectiva teologiei biblice, potrivit căreia Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Sfinții Părinți sunt cei mai în măsură să ne dezvăluie sensul hristologic al Vechiului Testament.

1 – Noțiuni introductive

O perspectivă mozaică asupra vieții omului, a morții și a războiului. E nevoie să diferențiem semnificația modernă asupra unor teme precum „dreptul la viață”, „speranța de viață”, capacitatea de a te împotrivi unui război etc. Acțiunea „războinică” la care Dumnezeu își îndeamnă poporul, trebuie percepută din perspectiva omului căzut, amăgit de diavol prin protopărinți. Așadar, diavolul este inițiatorul războiului, cel care a risipit pacea și, prin minciună a uzurpat pe Regele-Creator. În consecință, Dumnezeu își îndeamnă creația să lupte pentru a restabili ordinea de la început. Este o luptă de recucerire, de redobândire a unor drepturi uzurpate, furate prin vicleșug și minciună. Războiul propus de Dumnezeu este unul firesc, drept, care restabilește pacea, dreptatea, ordinea în toată creația. Moartea ca pedeapsă pentru păcat, nu este punctul final al existenței omului, ci doar o trecere la un alt fel de existență, așadar, un episod precum, Potopul nu trebuie perceput drept un genocid, ci o acțiune de salvare a omenirii și de o stopare a fărădelegilor.

2 – Iacov se luptă cu Dumnezeu pentru a deveni Israel (Fc.)

Lumea căzută este caracterizată de fratricid, neascultare și o serie de înșelăciuni. Prin mama sa, Rebeca, Iacov își va înșela tatăl, pe Isaac și fratele, pe Esau, însă la rândul său, va fi înșelat de socrul său, Laban. Dumnezeu nu-și părăsește poporul, și conform Legământului, își respectă promisiunile și se arată, se descoperă și comunică cu aleșii Săi. O astfel de teofania este și cea în care, Îngerul Domului se luptă cu Iacov. Rezultatul luptei este un bărbat nou, care L-a văzut și s-a luptat cu Dumnezeu. Israel este acum capabil, echipat și antrenat să câștige și luptând să continue planul iconomiei divine.

3 – Rafidim primul război dintre Israel și Amalec (Iș.)

În momentele grele, Dumnezeu luptă în locul poporului Său („Domnul se va lupta pentru voi; vouă nu vă rămâne decât să fiți liniștiți” cf. Iș. 14,14). În conflictul cu Egiptul, „mâna tare” a lui Dumnezeu îi eliberează și-i scoate din robia de peste 400 de ani. Un Dumnezeu războinic (Iș. 15,3) cere poporului său să fie războinic, să fie într-o permanentă stare de trezvie, de asceză, în eventualitatea unui atac, să fie pregătiți. Animozitățile ulterioare își au obârșia în episodul de la Rafidim, când poporul ales este atacat, la scurt timp după ieșirea din Egipt, fără ca Israeliții să fi plănuit vreo agresiune la adresa lor.

4 – Balaam chemat să lupte împotriva israeliților (Nm.)

Dușmanii lui Israel intuiesc destul de repede că natura luptelor nu constă în puterea militară ci într-o forță supranaturală, divină, față de care vor opune puterea magiei. Balaam este chemat să blesteme pe Israeliți, Barac considerând aceasta singura soluție care le-ar putea asigura victoria. Deși Israeliții nu erau conștienți de acest pericol, Dumnezeu îi veghează și nu îngăduie să fie blestemați. Câtă vreme ei respectă Legământul și observă monoteismul, Dumnezeu îi protejează și le asigură pacea, când alunecă spre idolatrie, asemenea unui scut care se ridică, Israeliții sunt vulnerabili și pierd războiul moral, care va avea consecințe catastrofale. Profetul Iezechiel arată că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, aceasta se poate observa și din regulile războiului (Dt. 20).

5 – Iosua cucerește Țara Sfântă

Personalitatea lui Iosua poate fi observată încă din perioada sa de ucenicie, în slujba lui Moise. Dumnezeu l-a ales tocmai pentru această perioadă, în care poporul trebuia să lupte pentru a redobândi ceea ce le-a fost promis înaintașilor săi. Cucerirea Ierihonului, a cetății Ai, bătălia de la Gabaon, precum și altele, ne oferă un exemplu solid de împreună lucrare (luptă) a omului cu Dumnezeu. Luptele sunt câștigate pentru că Dumnezeu a ales să lupte alături de Israeliți. Dacă victoriile sunt meritul divin, înfrângerile sunt cauzate de neascultarea poruncilor divine.

6 – Înțelegerea duhovnicească a războaielor poruncite de Iahve

În literatura patristică, luptele purtate de israeliți sunt imaginea propriilor noastre lupte duhovnicești. Pentru Grigorie de Nazianz, mâinile ridicate de Moise, la Rafidim, prefigurează Crucea, cu care creștinii trebuie să se înarmeze împotriva atacurilor celui rău. Asemenea teritoriului unei țări, care este asediat de o oaste străină, trupul omului este asuprit de duhuri străine, iar „sufletul celui drept” este „țara” peste care Dumnezeu nu le „permite să treacă” (Cezar de Arles). Cei care pornesc la cucerirea Ierihonului îi prefigurează pe cei care se înfășoară cu cingătoarea adevărului spre a face parte din oștirea lui Hristos (Origen). Avem de învățat din aceste războaie prezentate în Scriptură (Ioan Hrisostom), căci alături de războiul văzut, împotriva celor ce ocupau fără drept țara promisă, „cu o sabie nevăzută”, luptă și Dumnezeu („puterea divină” e „tovarășul de luptă al poporului său” cf. Eusebiu de Cazareea, „căpetenia căpeteniilor” cf. Origen). Nu tuturor le este permis să poarte un război, însă în cazul unui „război drept”, sunt permise unele strategii („înșelăciune”), asemenea lui Iosua, care, printr-o ambuscadă a învins cetatea Ai (Augustin). Când Scripturile vorbesc despre „bătăliile celor drepți, despre măcelul și carnagiul” aplicat „ucigașilor” poporului ales, care nu trebuiau cruțați trebuie înțelese drept războaie purtate împotriva păcatului, care trebuie eradicat de la rădăcină (Origen).

Rezultate așteptate:

Stabilirea unor norme exegetice care să ne conducă la o interpretare corectă a mesajului pe care autorul inspirat l-a intenționat. Conștientizarea faptului că deși apologetica este mărturisirea de azi a creștinului, e nevoie să depășim o dublă atitudine, fie pe cea de „salvatori” ai mesajului dur/violent al Scripturii, fie pe cea de denigratori, încercând să etichetăm conținutul din perspectivă modernă. Capacitatea de a aplica un șablon hristologic/alegoric/tipologic pasajelor dificile din Vechiul Testament, printr-o cercetare mai profundă și nu printr-o evitarea a unor teme precum: războiul, moartea, suferința, durerea. Capacitatea de a conștientiza că mesajul Legii Vechi nu este cosmetizat ci zugrăvește realitatea acelor vremuri, impregnată puternic de crimă, nedreptate, abuz, discriminare. Eforturile teologilor moderni de a minimaliza violența din scrierile vechi-testamentare, diminuează și aspectul/caracterul lor de simboluri ale războiului duhovnicesc. E necesar să depășim lectura de suprafață a textului sacru care conduce la texte provocatoare și problematice și să le conectăm cu textele nou-testamentare nu doar dintr-o perspectivă alegorică sau analogică, ci directă și literală.

Bibliografie:

• Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001.
• Akselberg Kristian, ipodiac., Dumnezeu îngăduie genocidul în Vechiul Testament?, Traducere și adaptare: Pr. Lucian Filip, https://doxologia.ro/dumnezeu-ingaduie-genocidul-vechiul-testament.
• Borca Eusebiu, „O exegeză hristologică a bătăliei de la Rafidim (Ieş. 17:8-16)”, în Receptarea Sfintei Scripturi:între filologie, hermeneutică şi traductologie Lucrările Simpozionului Internaţional „Explorări în tradiţia biblică românească şi europeană”, Ed. Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2020.
• De Young Stephen, Dumnezeu este un războinic. Violența și războiul în Vechiul Testament, traducere: Dragoș Dâscă, Doxologia, Iași, 2025.
• Mihăilă Alexandru, „Există război sfânt afară de jihad?”, în (Ne)lămuriri din Vechiul Testament: mici comentarii la mari texte, Nemira, București, 2011.
• Mureşan Radu Petre și Chişcari Ilie, Pr., (coordonatori), Bellum Justum et Pium. Creştinii în faţa provocării războiului – o perspectivă istorico-fenomenologică, Ed. Universității din București, București, 2011.
• Origen, Scrieri Alese, partea I, traducere Pr. Prof. T. Bodogae, Pr. Prof. Nicolae Neaga și Zorica Lațcu, în col. PSB, vol. 6, E.I.B.M.B.O.R., București, 1981.
• Vatamanu Cătălin, Războiul sfânt, în contextul retoricii veterotestamentare, în „Religie și politică”, Institutul European, 2016.
• Vatamanu Cătălin, „Războiul sfânt”, din perspectiva Vechiului Testament, în ST, nr. 3/2006.
•  Velimirovici Nicolae, Episcopul, Războiul și Biblia, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București, 2002.
• „Exodus, Leviticus, Numbers, Deuteronomy”, in Ancient Christians Commmentary on Scripture, InterVarsity Press, 2001.
• „Fundamentele concepției sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”, în Gândirea Socială a Bisericii, Deisis, Sibiu, 2013.
• „Genesis 1–11”, in Ancient Christians Commmentary on Scripture, InterVarsity Press, 2001.
• „Genesis 12–5”, in Ancient Christians Commmentary on Scripture, InterVarsity Press, 2002.
• „Joshua, Judges, Ruth, 1–2 Samuel”, in Ancient Christians Commmentary on Scripture,. InterVarsity Press, 2005.